Renault investește peste 150 milioane dolari în Rusia.

 

Rostec intenţionează să-şi reducă la 25% participaţia în cel mai mare producător auto rus – Avtovaz – vânzând acţiuni în valoare de peste zece miliarde de ruble (154,20 milioane de dolari) companiei franceze Renault, a anunţat vineri Sergey Chemezov, şeful conglomeratului rusesc de stat, transmite Reuters.

AvtoVAZ este cel mai mare companie producătoare de mașini din Rusia. Compania este cunoscută în principal pentru producția de mașini Lada. AvtoVAZ deține o fabrică situată la circa 1.000 km sud-est de Moscova, în Togliatti. Cu o capacitate de 1,5 milioane de mașini pe an și cu un număr de 22.000 de angajați, aceasta este cea mai mare fabrică de mașini din Rusia.

Rostec ar putea folosi câştigurile de pe urma vânzării noilor acţiuni Avtovaz pentru a adăuga capital companiei auto, a declarat Sergey Chemezov în marja Forumului economic de la Sankt Petersburg.

„Vom investi fondurile de peste zece miliarde de ruble (154,20 milioane de dolari), primite în urma vânzării, în dezvoltarea Avtovaz. Şi partenerii francezi vor face investiţii”, a explicat Chemezov. Acesta a adăugat că Renault va investi de peste trei ori mai mult decât Rostec.

Anul trecut, subsidiara Renault din Rusia a iniţiat oferta publică de preluare obligatorie a titlurilor deţinute de acţionarii minoritari ai Avtovaz.

Alianţa Rostec Auto – în care Renault deţine 61,1% în parteneriat cu firma rusă Rostec – şi-a majorat în mai 2018 participaţia deţinută la Avtovaz la 83,5%, de la 64,6%. În conformitate cu legislaţia rusească, în momentul în care un acţionar depăşeşte pragul de 75% din capitalul unei societăţi este obligat să lanseze o ofertă publică de preluare a titlurilor deţinute de acţionarilor minoritari.

Avtovaz a fost afectată în ultimii ani de declinul pieţei auto ruse şi a încercat să contracareze aceste evoluţii prin scăderea costurilor şi lansarea de noi modele.

Articolul precedentNoul consilier economic al premierului vrea OUG pentru schimbarea „Ordonanței lăcomiei”
Articolul următorSurse: Dăncilă nu vrea să audă de restructurări și îl demite pe Remus Borza