Un proiect depus de doi parlamentari PSD prevede ca toate locuințele să fie asigurate obligatoriu, indiferent dacă sunt efectiv locuite sau nu.

Senatorul PSD Liviu Pop și deputatul PSD Gheorghe Șimon au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede ca asigurarea casei împotriva dezastrelor naturale, cum ar fi cutremure, inundații și furtuni să fie obligatorie indiferent dacă aceasta este locuită sau nu, transmite Mediafax.

„Persoanele fizice și juridice asigură împotriva dezastrelor naturale, în condițiile prezentei legi, toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale; obligația se aplică indiferent dacă construcția cu destinația de locuință este utilizată parțial sau integral în acest scop”, arată proiectul de lege al senatorului Liviu Pop și deputatului Gheorghe Șimon înregistrat la Senat.

Dacă locuința este în coproprietate ori există părți de uz comun, atunci va fi încheiat un contract de asigurare obligatoriu pentru fiecare locuință în parte.

„În cazul construcțiilor cu destinația de locuință aflate în coproprietate sau care au părți de uz comun, se încheie câte un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuință în parte, indiferent dacă aceasta mai este utilizată sau nu în acest scop; în acest caz, prima de asigurare se plătește pentru fiecare locuință în parte”, conform modificării legislative propuse de PSD.

Articolul precedent43 kilometri de autostradă în douăsprezece luni
Articolul următorInvestițiile străine s-au dublat în Bulgaria în ultimul an. Cum stau lucrurile în România