Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în judeţul Dâmboviţa, despre majorarea pensiilor că sunt luate în calcul toate variantele şi că urmează ca cea care este cea mai benefică pentru populaţie să fie anunţată atunci când va fi agreată în coaliţie.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat despre majorarea pensiilor că ”sunt luate în calcul toate variantele”. ”Urmează ca cea care este cea mai benefică pentru populaţie să fie anunţată atunci când o vom agrea în coaliţie”, a spus şeful Executivului.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat mai declarat și săptămâna trecută că atât el, cât şi Partidul Naţional Liberal susţin creşterea pensiilor şi a salariilor, subliniind că pentru a se stabili nivelul acestor măriri trebuie identificat bugetul care poate fi alocat.

„Pentru fiecare dintre ele am spus, de la finele lunii septembrie, că trebuie să avem cifre concrete legate de proiecţia bugetului pe anul 2023 şi să identificăm foarte clar şi transparent pentru toată lumea care e bugetul din care putem să facem măriri de pensii şi salarii. Sunt un susţinător, inclusiv PNL e un susţinător, al creşterii pensiilor şi salariilor. Vedem foarte clar care este evoluţia inflaţiei. Este deja o temere care este prezentată, inclusiv aici în zona euro inflaţia a ajuns la 9,9%, şi nu putem să lăsăm cetăţenii, nu putem să lăsăm pensionarii să resimtă povara a tot ceea ce înseamnă efectele creşterii inflaţiei”, a afirmat Ciucă, la Bruxelles, într-o conferinţă de presă.

Articolul precedentConsiliul Concurenței, controale la cele mai mari bănci din România. Suspiciuni privind calcularea dobânzilor
Articolul următorPensiile speciale ale foștilor aleși îi costă pe români 11,5 milioane de euro anul viitor – REVOLTĂTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau