25.761 de persoane au accesat,  în primele șase luni ale acestui an, aplicația online “Află la ce fond de pensii ești”, existentă pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară.

În urma solicitărilor depuse, prin intermediul aplicației, a rezultat următoarea alocare a participanților pe fonduri de pensii: Allianz-Țiriac Pensii Private SAFPP – 6.414, Metropolitan Life SAFPP – 4.916, NN Pensii SAFPP – 4.114, Aegon SAFPP – 3.205, Generali SAFPP – 3.118, BCR SAFPP – 2.528 și BRD SAFPP – 1.466.

Intervalul mediu de timp în care solicitanții au primit răspunsul din partea administratorilor fondurilor de pensii private a fost de 4 zile, în condițiile în care termenul maxim de răspuns este de 10 zile.

Aplicația oferă posibilitatea consumatorilor, ca prin mijloace moderne, să se poată informa cu privire la apartenența la un fond de pensii privat, prin intermediul unui sistem automatizat, ușor de folosit, rapid și transparent.

Articolul precedentLocuri de muncă vacante mai puține în T2 din 2019
Articolul următorRomânia, cea mai mare rată a inflației din UE