Românii ar putea rămâne cu pensiile înghețate pe toată durata acestui an în condițiile în care deficitul este la un nivel record, iar statul nu își permite indexarea. Semnalul vine de la experții în economie. Executivul va face o analiză după prima rectificare bugetară din an. Între timp, după marea recalculare, pensiile nu acoperă cheltuielile, iar pensia medie abia a depășit pragul de 2.700 de lei. Un milion de români așteaptă și finalizarea micii recalculări.

Pentru prima dată atenția se îndreaptă către nivelul veniturilor după marea recalculare, iar ultimele date indică faptul că pensia medie a ajuns la puțin peste 2700 de lei, un venit ce nu acoperă coșul de consum, în condițiile în care statistica ne spune foarte clar, valoarea coșului de consum pentru o singură persoană este de 3972 de lei.

Înghețarea pensiilor a venit într-un an foarte complicat din punct de vedere economic.

La final de august atunci când, cel mai probabil, se va întâmpla și prima rectificare bugetară din acest an, executivul va face o analiză pentru a vedea cât a reușit să încaseze în această perioadă și dacă nivelul încasărilor va acoperi acest impact bugetar de 19 miliarde de lei, necesar pentru indexarea veniturilor, o indexare cu 12,1%, ce nu s-a mai făcut la începutul acestui an.

În următoarele zile agricultorii vor primi o parte din bani, iar mica recalculare va începe și ea acea etapă în care se iau în calcul la pensie veniturile nepermanente precum acord global, al 13-lea salariu, prime, premii, sporuri, documente ce vor aduce bani în plus la pensie, dar nu sume atât de mari, precum doresc pensionarii.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentTRIMISUL LUI TRUMP, DESPRE VISA WAIVER: ”ROMÂNIA NU ESTE EXCLUSĂ DIN PROGRAM”
Articolul următorJAPONIA REFUZĂ UN ACORD COMERCIAL CU SUA DACĂ TAXELE IMPUSE DE TRUMP NU SUNT REVIZUITE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau