Criza economică provocată de pandemie va arunca în sărăcie extremă încă 47 milioane de femei şi fete şi va adânci decalajul între acestea şi bărbaţi, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite.

Dacă estimările iniţiale prognozau o reducere cu 2,7% a ratei de sărăcie în rândul femeilor între 2019-2021, pandemia a făcut ca previziunea să indice o creştere cu 9,1%, arată raportul, citat de Agerpres.

Datele aflate la dispoziţia UN Women şi PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) arată că, anul viitor, pentru grupa de vârstă 25-34 de ani, la fiecare 100 de bărbați aflați în sărăcie extremă vor fi 118 femei în aceeași situație, iar până în 2030 se estimează că raportul va crește la 121.

Pe termen scurt, estimarea studiului statistic al ONU este că până la finele anului viitor vor fi 96 milioane de oameni sub pragul de sărăcie, dintre care aproape jumătate vor fi femei şi fete.

Aceasta va face ca numărul total de femei şi fete care trăiesc în sărăcie extremă – definită ca supravieţuirea cu mai puţin de 1,9 dolari pe zi – să ajungă la 435 milioane, iar revenirea la cifrele de dinaintea pandemiei ar putea dura un deceniu.

Majoritatea acestor femei trăiesc în Africa subsahariană, însă valul sărăciei extreme va reveni și asupra Asiei de Sud, anulând în mare parte fenomenul de reducere a fenomenului, vizibil în ultimii ani.

‘Femeile duc greul crizei COVID-19 pentru că este mai probabil ca ele să-şi piardă sursa de venit şi mai puţin probabil să fie acoperite prin măsuri de protecţie socială’, a subliniat administratorul PNUD, Achim Steiner,

Articolul precedentVioleta Alexandru, acuzații pe tema pensiilor: Este un PSD odihnit. Creează o stare de tensiune
Articolul următorȘedință de Guvern decisivă – Urmează aprobarea măsurilor pentru Planul Național de Relansare și Reziliență