Preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a afirmat că liberalii nu vor renunţa la cota unică de impozitare de 16%, explicând că nu poate fi împovărat astfel mediul de afaceri într-o perioadă în care nu a recuperat decalajele faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană. El a mai anunţat că liberalii nu vor accepta nici reducerea pragului la micro-întreprinderi pentru că s-ar pierde sute de mii de locuri de muncă.

Nicolae Ciucă a prezentat, marţi, la reuniunea aleşilor locali PNL Constanţa, câteva trei linii roşii peste care liberalii nu vor trece.

”Vreau să ştiţi care sunt liniile noastre roşii, despre asta vreau să vorbesc. Nu vom renunţa la cota unică de impozitare – 16% (…) Nu putem să lăsăm mediul de afaceri şi să îl împovărăm într-un moment în care nu a reuşit să recupereze decalajul faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană, pe de-o parte, iar pentru asta ne trebuie, după părerea specialiştilor cel puţin încă zece ani”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a precizat care este cea de-a doua linie roşie peste care liberalii nu vor trece.

”Nu vom accepta reducerea pragului la micro-întreprinderi pentru că în momentul în care s-a redus prima dată pragul la micro-întreprinderi au fost desfiinţate 210.000 de firme. 210.000 înseamnă, cel puţin aşa era la vremea respectivă, 210.000 de locuri de muncă. Astăzi micro-întreprinderile sunt obligate să aibă minim doi angajaţi. Dacă se desfinţează 100.000 sau 200.000 nu vorbim doar de impactul bugetar, ci vorbim de pierderea a cel puţin 200.000 până la 400.000 de locuri de muncă. Este inacceptabil”, a transmis candidatul PNL la alegerile prezidenţiale.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSALARII MAI MARI PENTRU ROMÂNI? GUVERNUL, OBLIGAT SĂ MODIFICE CODUL FISCAL
Articolul următorMICLĂUŞ, DESPRE POSIBILA GREVĂ LA METROU: ÎNCĂ SUNTEM ÎN NEGOCIERI; VOM AVEA ÎNŢELEPCIUNEA NECESARĂ ASTFEL ÎNCÂT CETĂŢENII SĂ NU SUFERE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau