Ministerul Transporturilor a anunţat, sâmbătă, că a aprobat cererea de finanţare pentru Autostrada Sibiu – Piteşti pentru secţiunile 1, 4 si 5, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 1,334 miliarde euro.

Ministerul a aprobat cererea de finanţare pentru proiectul „Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti Secţiunile 1, 4 si 5”, depus de CNAIR în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi a fost transmis la Comisia Europeană.

Proiectul are o lungime de 122,11 km, fiind divizat in 5 secţiuni ce traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş.

Valoarea totală a proiectului este de 1,334 miliarde euro şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

85% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 875,55 milioane euro, va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanţare în valoare de 458,84 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat.

Perioada de implementare a proiectului este de 103 luni, începând cu data de 16 iunie 2015 şi finalizându-se la data de 31 decembrie 2023.

Articolul precedentIohannis a promulgat legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Articolul următorImporturile de electricitate în primele şapte luni ale anului au crescut cu 45%