Microsoft, investigată pentru fapte de corupție în Ungaria

Microsoft este investigate de autorităţile americane pentru posibilă dare de mită şi alte fapte de corupţie legate de vânzările de software din Ungaria.

Departamentul de Justiţie şi Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) cercetează modul în care Microsoft a vândut softuri precum Word şi Excel unul firme de intermediere din Ungaria, cu discounturi mari, transmiteWall Street Journal (WSJ), citat de Reuters, potrivit News.ro.

Ulterior, în perioada 2013-2014, aceste firme au vândut softurile respective agenţiilor guvernamentale, la preţuri apropiate de cele normale.

Anchetatorii cercetează dacă aceste companii care au realizat inttermedierea s-au folosit de diferenţele de bani pentru a da mită şi stimulente unor oficiali guvernamentali, a relatat WSJ.

Reprezentanţii Microsoft nu au fost disponibili pentru comentarii.

În România, numele producătorului de software a apărut în scandalul de corupție denumit „Dosarul Microsoft”.

DNA a cerut, la 26 septembrie 2014 declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală a 10 foști miniștri pentru presupuse fapte de corupție privind mai multe contracte de licențe Microsoft pentru școli, în valoare de sute de milioane de euro.

Dosarul a fost deschis după ce DNA a fost sesizată că în anul 2003, Claudiu Florică – șef al firmei Fujitsu Siemens România – împreună cu Khalil Abi Chanin – patronul firmei Romanel – importatorul exclusiv al produselor LG și Nicolae Culacov – patronul Omnitech – au început acțiunile de influențare a factorilor de decizie din Guvernul României pentru a se încredința firmei FSC Austria, GesmbH contractul privind închirierea de licențe Microsoft pentru Guvernul României și instituțiile subordonate.

În cadrul dosarului au fost anchetate mai multe persoane de notorietate publică, precum Ecaterina Andronescu (fost ministru al Educației și Cercetării), Șerban Mihăilescu (fost ministru coordonator al SGG), Valerian Vreme (fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale), Dan Nica (fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației), Gabriel Sandu (fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale), Daniel Funeriu (fost ministru al Educației și Cercetării), Alexandru Athanasiu (fost  ministru al Educației și Cercetării), Mihai Tănăsescu (fost ministru al Finanțelor Publice), Elena Udrea (fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului), Remus Truică (om de afaceri), Dorin Cocoș (om de afaceri), Cătălin Harnagea (fost șef SIE), Dinu Pescariu (fost tenismen și om de afaceri), Gheorghe Ștefan (politician și om de afaceri), Nicolae Dumitru (om de afaceri).

Articolul precedentStudiu: Directorii care se simt prost plătiți, mai tentați să dea afară angajați
Articolul următorTermenul de plată la jumătate a amenzii auto, majort la 15 zile, a intrat în vigoare

Comments are closed.