Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,30%, pentru a treia oară consecutiv, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Luni, 6 mai, indicele a coborât la 3,30%, cel mai scăzut nivel din 2 aprilie, când a fost 3,23%.
Vineri, indicele a stagnat la 3,30%, pentru a doua oară consecutiv.
Luni, indicele a stagnat, pentru a treia oară consecutiv.
Totodată, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,40%, pentru a cincea oară consecutiv.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, este de 2,36%.