Încăierare de Cișmigiu: Băsescu și Năstase se acuză azi de privatizările cu care se lăudau odată

Sursa foto: Nasul.tv

Doi politicieni de prim rang care au avut pâinea și cuțitul se acuză astăzi de lucruri pe care în urmă cu 14 ani le invocau ca laude.

Campania electorală pentru prezidențiale, anul 2004. Emisiune televizată. Candidatului Traian Băsescu i se adresează întrebarea – care a fost cea mai mare privatizare a anului 2004?

„Nu știu care a fost cea mai mare privatizare a acestui an, dar pot spune că București este orașul care a atras cel mai mare volum de investiții străine…”, începe să răspundă Băsescu, pe atunci primar al Capitalei.

Candidatul Adrian Năstase, la acel moment prim-ministru, îl întrerupe, cu un zâmbet superior: „Petrom”.

Băsescu voia să arate că a făcut performanțe ca primar, atrâgând investiții străine, iar Năstase, la rândul lui, se lăuda cu aceleași performanțe ca premier, sancționând totodată lipsa de informare a contracandidatului său în ce privește evoluția vieții economice.

Când privatizarea era la modă

Pe atunci, privatizarea era un termen la modă, rostit în conotații pozitive. În presă și în mediul de business, sloganul „Nu ne vindem țara!” stârnea ironii, fiind socotit un mod de gândire specific celor lipsiți de educație financiară, incapabili să înțeleagă și să proceseze noțiunile de macro-economie.

Astăzi se pare că avem cu totul un alt mental colectiv, o altă morală. Băsescu îl acuză pe Năstase de „vânzarea băncilor și a industriei românești”, iar Năstase îl arată cu degetul pe Băsescu, spunând că de fapt el este adevăratul vinovat.

Fostul premier a publicat, pe blogul propriu, facsimile din Memorandumul semnat de Guvernul României cu Banca Mondială în anul 2000, document pe care se regăsește și semnătura ministrului Transporturilor de atunci, Traian Băsescu.

„Angajamentele relativ la Petrom se găsesc la pagina 10 din anexă. Până acolo despre sare, apa minerală, CFR Marfă, eliminarea băncilor de stat din sistemul bancar românesc, Romtelecom, BRD, Petromidia, Romaero, Tarom, Sidex, Alro, Alprom, Conel și Romgaz. Toate trebuiau înstrăinate, la fel ca și flota comercială, despre care opinia publică și mass media par a fi uitat”, scrie Adrian Năstase.

Dovada, uite dovada!

Acesta aduce și „dovada că Memorandumul ministrului Transporturilor de atunci, Traian Băsescu, a produs efecte”, reproducând un paragraf: „Al treilea, cu privire la companiile naționale (fostele regii autonome), după cum s-a convenit cu Banca Mondială, am oferit pentru privatizare la sfârșitul lui 1999 o cotă minoritară de capital al PETROM (35%). Totuși, această strategie a eșuat în atragerea vreunui interes serios. Vom analiza motivele care au condus la eșuarea acestei strategii, împreună cu Banca Mondială și vom deschide o licitație pentru privatizarea PACHETULUI DE CONTROL al PETROM anul acesta”. (Sublinierile aparțin lui Adrian Năstase).

Dar iată că memoria Internetului ne oferă și momentul când a fost vândută cea mai mare firmă din România, Petrom: iulie 2004.

„Cine conduce Petrom controlează economia”

Contractul de privatizare a companiei Petrom a fost semnat, la Palatul Victoria, de șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, Constantin Nedelcu, președintele OMV, Wofgang Ruttenstorfer, și vicepreședintele grupului austriac, Gerhard Rois.

OMV se angaja să achite 669 milioane de euro pentru 33,34% din acțiunile Petrom, suma pentru majorarea de capital pînă la 51% din acțiuni urmând să fie stabilită între 723 milioane euro și 860 milioane euro, după cum scria la acea vreme Hotnews.ro.

La festivitatea de semnare a contractului, premierul din acel moment, nimeni altul decât Adrian Năstase, a făcut o declarație de-a dreptul istorică, și care astăzi pare a avea o cu totul altă conotație decât în urmă cu 14 ani: „Cine conduce Petrom controlează economia românească, iar cine stăpânește economia poate controla și politica”.

Aceasta se voia un act de complezență la adresa austriecilor care tocmai bătuseră palma cu statul român.

La fel de politicos, șeful OMV de la acel moment a întors complimentul. „Îmi pare rău, dar îl voi contrazice pe premierul Adrian Năstase. Categoric, greșește. Noi vom conduce compania și o vom face în interesul României. Nu ne vom amesteca în politică. Politicul cu politicul, economia cu economia”, a spus Wofgang Ruttenstorfer.

Astăzi Năstase și Băsescu se acuză unul pe altul de „vânzarea țării”, dar în urmă cu 14 ani fiecare se lăuda cu atragerea investițiilor străine.

Articolul precedentBanca Mondială către România: Acestea sunt pericolele care stau la pândă
Articolul următorOradea, cel mai bun oraș al țării. Splaiul Unirii din București, cartier „neplăcut”

Comments are closed.