Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și singurul aflat în proprietatea statului, și-a anunțat clienții că de la 1 iulie încetează schema de sprijin a clienților finali. Ca urmare, prețul final facturat va fi cu circa 50% mai mare.
Astfel, din luna iulie, prețul final facturat de către Hidroelectrica va fi prețul contractual, respectiv 1,03640 lei/kWh, se arată în notificare.
Prețul final facturat include toate tarifele reglementate stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și taxele, impozitele sau contribuțiile stabilite prin reglementările în vigoare, ce pot suferi modificări pe perioada derulării contractului ca urmare a modificărilor legislative.
Cel mai scăzut tarif (1,03640 lei/kWh) va fi plătit de locuitorii din București, Ilfov, Giurgiu, Arad, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea.
Un alt tarif (1,10406 lei/kWh) va fi achitat de consumatorii din următoarele județe: Brăila, Buzău, Galați, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Satu-Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj și Bistrița-Năsăud.
Cel mai ridicat tarif (1,11905 lei/kWh) va trebui să fie suportat de românii din județele: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.
Cu excepția companiei de stat Hidroelectrica, ofertele celorlalți mari furnizori (Electrica, PPC, Premier Energy) se situează la peste 1,5 lei/KWh, adică mai mult decât dublu față de valoarea anterioară.