Efecte inevitabile ale decretului venit de la Washington cu privire la companiile „riscante” din perspectiva securității IT. 

 

UPDATE. Vezi la finalul articolului poziția Huawei, Google și Android.

Gigantul american Google, al cărui sistem de operare mobil Android echipează imensa majoritate a smartphone-urilor în lume, a anunţat, duminică, că începe să-şi suspende relaţiile cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei, care face parte dintre cele considerate „riscante” de Washington, transmite AFP.

Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis săptămâna trecută grupurilor americane să facă comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat „oaie neagră” de către Washington, aminteşte sursa citată.

Grupul figurează pe o listă de companii suspecte cu care nu se poate face comerţ decât după ce se obţine unda verde de la autorităţi, stabilită de Departamentul de Comerţ al Statelor Unite.

„Ne vom conforma acestui decret şi îi vom examina implicaţiile”, a declarat Google într-un e-mail către AFP.

Implicaţiile pot fi importante deoarece, la fel ca toate grupurile tehnologice, Google trebuie să colaboreze cu producătorii de smartphone-uri pentru a-şi face sistemele compatibile cu telefoanele.

Astfel, Google va trebui să oprească activităţile ce implică transfer de tehnologii care nu sunt publice (adică cele „open source”), ceea ce ar forţa producătorul chinez să utilizeze doar versiunea „open source” de la Android, potrivit unei surse apropiate acestui dosar.

Huawei nu va mai putea accesa aplicaţiile şi serviciile proprietatea Google, precum Gmail, de exemplu.

Solicitat de AFP să-şi exprime poziţia, Huawei nu a răspuns. El a denunţat săptămâna trecută „restricţii nerezonabile care vor încălca drepturile” grupului chinez.

Compania cu sediul în Shenzen (sudul Chinei) este de mult timp urmărită de autorităţile americane care o suspectează de spionaj în folosul Beijingului, ceea ce ar fi contribuit în mare măsură la spectaculoasa sa expansiune internaţională.

În primul trimestru, Huawei a vândut 59,1 milioane de smartphone-uri, adică o cotă de piaţă de 19%, mai mult decât grupul american Apple, dar încă în spatele liderului, sud-coreeanul Samsung. Huawei este unul dintre lideri în 5G, noua generaţie de internet mobil în curs de introducere.

Primele două economii ale lumii se confruntă impunându-şi reciproc taxe vamale, în timp ce tehnologia este un punct central al acestei lupte.

UPDATE. Reuters a raportat ca „Google a suspendat o parte din colaborarea cu Huawei, in urma actiunilor administratiei Trump”. Mai jos puteti gasi declaratia oficiala a Huawei, precum si cele ale Google si Android.

Declaratie Huawei:

„De-a lungul timpului, Huawei a adus contributii substantiale la dezvoltarea si cresterea platformei Android in jurul lumii. Drept unul dintre partenerii cheie ai Android la nivel global, am lucrat indeaproape cu platforma open-source pentru a dezvolta un ecosistem care a adus multiple beneficii atat utilizatorilor, cat si intregii industrii.

Huawei va continua sa asigure actualizari de securitate, precum si servicii post-vanzare pentru toate dispozitivele Huawei si Honor existente, fie tablete, fie smartphone-uri, atat pentru cele deja vandute, cat si pentru cele aflate inca pe stoc la nivel global.

Vom continua sa dezvoltam un ecosistem software sigur si sustenabil care sa asigure cea mai buna experienta tuturor utilizatorilor Huawei, la nivel global.”

Declaratie Google:

„Respectam aceasta directiva si revizuim implicatiile. Pentru utilizatorii serviciilor noastre, Google Play si securitatea Google Play Protect vor continua sa functioneze pe dispozitivele Huawei existente.”

Declaratie Android:

„In ceea ce priveste intrebarile utilizatorilor Huawei privind urmatorii pasi in respectarea celor mai recente actiuni ale guvernului american: Va asiguram ca respectam toate cerintele guvernului Statelor Unite, iar servicii precum Google Play & securitatea Google Play Protect vor functiona in continuare pe dispozitivele Huawei existente.”

Articolul precedentDe ce a închis McDonald’s restaurantul din stația de metrou Unirii 2
Articolul următorBani pentru autostrada București-Brașov