Fostul ministru Florin Jianu a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Europene a IMM-urilor

Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi singurul ministru din cabinetul Sorin Grindeanu, care şi-a depus demisia de onoare din cauza aprobării OUG 13 de modificare a codurilor penale, a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Europene a IMM-urilor, SMEunited, cea mai puternică organizaţie de IMM-uri din Europa.

 Distribuie pe Facebook  Distribuie pe Twitter  Distribuie pe Email

Florin Jianu este din iunie 2017 preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Marţi, 3 decembrie, au avut loc la Bruxelles alegerile pentru conducerea organizaţiei SMEunited.

În urma alegerii prin unanimitate de voturi, Florin Jianu se alătură şi anul acesta bordului SMEunited compus din vicepreşedinţi din Austria, Suedia, Franţa, Germania, Italia etc, membri ai celor mai importante organizaţii de IMM-uri din Europa, în activitatea de susţinere a mediului antreprenorial la nivel european şi de trasare a principalelor direcţii de acţiune în acest sens.

“Alături de bord-ul SMEunited voi susţine implementarea unei noi Strategii pentru IMM-uri la nivel european, o strategie care să pună în centrul politicilor publice usurinţa de a face afaceri, digitalizarea, inovarea şi respectul pentru mediul înconjurător”, a declarat Florin Jianu, preşedinte al CNIPMMR.

Consiliul IMM-urilor din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală din România membră SMEunited, a fost reprezentată de preşedintele Florin Jianu care, în discursul său, a subliniat importanţa colaborării internaţionale şi asocierii patronale în oferirea suportului în fundamentarea unor teme europene şi generarea unor subiecte şi politici pro-active menite să vină în sprijinul IMM-urilor.

Ca urmare a alegerilor organizate, pentru perioada 2020-2021, noul preşedintele al SMEunited este Alban Maggiar- CPME, iar vicepresedinţii SMEunited sunt: Florin Jianu (CNIPMMR), Ulrike-Rabmer Koller (WKÖ), Gunilla Almgren (Företagarna), Anract Dominique (U2P), Dimitris Asimakopoulos (GSEVEE), Luca Crosetto (Confartigianato Imprese), De Felipe Lehtonen Helena (CEPYME), Dimitriadis Dimitris (ESEE), Gogolewski Jan (ZRP), Gonzales I Sala Josep (PIMES Group), Jyrki Mäkynen (FFE), Giuseppe Oliviero (C.N.A.), Roozen Edbert (MKB NL), Stalter Bernard (CMA France), Niels Techen ( SMVDanmark), Van Assche Danny (CNB-PME – Unizo), Hans Peter Wollseifer (ZDH), Thomas Wirion (CDM), Massoletti Carlo (Confcommercio- Impresse per l’Italia) şi Abela Paul (GRTU).

SMEunited este cea mai importantă organizaţie a IMM-urilor din Europa ce reprezintă la nivel european interesele IMM-urilor. Având 70 de organizaţii membre din 30 de state, SMEunited reprezintă confederaţiile naţionale de meserii şi IMM-uri, organizaţii europene pentru IMM-uri şi membri asociaţi, vorbind în numele celor 24 de milioane de IMM-uri din Europa care angajează aproape 95 de milioane de oameni. SMEunited stabileşte politici pentru IMM-uri la nivel european.