Florin Cîțu, propunerea coaliției de centru-dreapta pentru funcția de premier, a anunțat că bugetul pentru anul viitor va fi prezentat de noul Guvern. În privința salariului minim pe economie, actualul ministru al Finanțelor a transmis că sunt luate în calcul mai multe variante și că vor mai urma discuţii tripartite, cu patronatele şi sindicatele, potrivit realitatea.net

Cîțu a mai precizat că, după ce vor fi finalizate negocierile pentru coaliţia majoritară, formată din PNL, USR-PLUS și UDMR, vor fi stabilite şi proiectele noi. 

”Am văzut câteva estimări, încă nu am agreat toţi pe aceeaşi formulă. În noua coaliţie de guvernare vom avea o variantă pe care o vom prezenta, sper, cât mai curând. Trebuie să terminăm negocierile cât mai repede, să avem un Guvern învestit ca să poată să aibă putere de negociere. Dacă vom avea Guvern, vom şti şi ce se va întâmpla cu salariul minim de la 1 ianuarie. (…) Impactul va fi pentru următorul Guvern. Ar fi oarecum necinstit ca acest Guvern să ia o decizie pentru următorul Guvern, aşa cum nu am luat nicio decizie pe buget”, a declarat Cîţu duminică, la Palatul Parlamentului.

Fondurile necesare pentru fiecare minister au fost stabilite, însă vor mai fi făcute unele realocări în funcţie de proiectele noi care vor apărea în programul de guvernare.
”Bineînţeles că ştim exact necesarul pentru fiecare minister, de ce este nevoie, ce proiecte trebuie finanţate, aşa cum îl avem astăzi. După ce vor fi finalizate negocierile, vom avea şi proiectele noi care apar cu acest program de guvernare şi atunci vor fi făcute câteva realocări în bugetul pentru anul viitor, dar nu sunt mari diferenţe. Vom continua o mare parte din proiectele începute în 2020, rămân în programul de guvernare 2021 – 2024”, a adăugat Cîțu.  

Ministrul de Finanțe a subliniat că PNL, USR-PLUS şi UDMR ar vrea ca învestirea noului Guvern să aibă loc până pe 27 decembrie și, de aceea, poartă negocieri ”de dimineaţă până seara”.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCulisele statului paralel: Revoluție sau lovitură de stat? Am luptat pentru LIBERTATE sau am fost omorâți pentru a fi LIBERI?
Articolul următorBuget record pentru anul fiscal 2021, aprobat de Guvernul Japoniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau