Firma ta respectă egalitatea de gen? Ce te obligă legea

Firmele cu peste 50 de salariați vor putea desemna un angajat propriu sau vor angaja un specialist care să se ocupe de egalitatea între femei și bărbați.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a trecut în martie 2018 de Senat și aseară a primit votul decisiv al Camerei Deputaților, scrie avocatnet.ro.

Potrivit actului normativ, firmele cu peste 50 de salariați, care vor putea avea un responsabil cu egalitatea de șanse. Pentru a se aplica, documentul trebuie să treacă de șeful statului, președintele Klaus Iohannis.

Reglementarea privind egalitatea de șanse între bărbați și femei se aplică atât la societățile de stat, cât și la cele private.

„Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare cu un număr de peste 50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați, au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de șanse”, scrie în propunerea legislativă.

Practic, din această prevedere reiese că firmele vor avea două variante: ori să desemneze un angajat propriu care să se ocupe de egalitatea de șanse (deci nu neapărat cineva specializat în domeniu), ori să angajeze un expert sau un tehnician strict pentru a se ocupa de egalitatea de șanse (o persoană pregătită în domeniu).

Articolul precedentDouă companii elvețiene din industria chimică sunt cercetate pentru concentrare economică
Articolul următorIulian Stanciu, eMag: În 2018, vânzările online vor crește pe segmentul fashion, bricolaj și sport

Comments are closed.