Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor al liniei de metrou M5 poate scurta timpii de deplasare pentru 150.000 de locuitori ai Capitalei care locuiesc în apropierea celor zece staţii nou create.  Raportat la valoarea medie zilnică de trafic, de aproximativ 700.000 de călători, creșterea adusă de noua magistrală este de aproximativ 20%.

“În jurul fiecăreia dintre staţiile de metrou Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei şi Romancierilor, situate în capătul vestic al noii linii de metrou, locuiesc între 18.000 şi 22.000 de oameni care pot accesa metroul într-un interval de 10 minute de mers pe jos. La capătul opus, densitatea rezidenţială scade la 8.000 – 10.000 de locuitori în jurul staţiilor Orizont, Academia Militară şi Eroilor, dar în schimb aceste zone reprezintă poli de dezvoltare pe segmentul de birouri. În zona extinsă a acestor staţii de metrou, incluzând aici şi proiecte din zona Progresului şi Politehnica lucrează între 18.000 şi 20.000 de angajaţi”, estimează specialiştii companiei de consultanţă imobiliară, Cushman & Wakefield Echinox.

Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor are o lungime totală de 7,2 km şi este prima secțiune a liniei de metrou M5 ce face legătura între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon.

Articolul precedentMinistrul Bode, după ce SUA au anunțat o autostrada și o cale ferată în România: ”Eforturile și seriozitatea noastră încep să dea roade”
Articolul următorInflația a scăzut față de august, alimentele și serviciile s-au scumpit