Marius Budăi – ministrul Muncii a declarat, joi, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că a semnat cele două ordonanțe care se referă la majorările de la 1 ianuarie 2022.

„Am semnat cele două ordonanțe de urgență, una împreună cu doamna ministru Firea, care se referă la distribuirea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități și majorarea alocațiilor, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2022 și a doua care se referă la majorarea punctului de pensie, de la 1.442, la valoarea de 1.586 de lei și majorarea pensiei minime de la 800 la 1000 lei. Începând de astăzi își urmează cursul în avizarea interministerială să le putem aproba pe ambele în ședință de Guvern, să fie bază pentru construcția bugetului pe anul 2022. Suntem deja la Casa Națională de Pensii pregătiți cu infrastructura, calculele sunt făcute, totul este oficial”, a declarat Marius Budăi la Realitatea PLUS.

„Este un curs firesc, nu se poate construi bugetul dacă nu sunt actele normative aprobate în guvern. La construcția bugetului se ia în calcul acest lucru. Cu siguranță această coaliție și-a asumat în programul de guvernare și aceste lucruri vor fi puse în practică”, a mai spus ministrul Muncii.

 

Articolul precedentAzomureș își oprește producția din cauza prețului ridicat la energie, deși a primit subvenții de la stat
Articolul următorAPIA efectuează plata ajutorului de minimis pentru sectorul apicol