Proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova-Piteşti au fost scoase la licitaţie

 

Anunţul de participare la licitaţia pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a Drumului Expres Craiova-Piteşti, tronsonul patru, a fost publicat miercuri în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Tronsonul 4, cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti – Piteşti şi va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja.

Valoarea estimată a contractului este de 909,669 milioane lei fără TVA.

Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie. Perioada de garanţie a lucrărilor poate creşte până la 120 luni, în funcţie de oferta operatorului economic ce va fi desemnat câştigător.

Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie 2019.

Articolul precedentCum se poate modifica OUG 114, după presiunea pusă de americani
Articolul următorAmericanii vor să ne facă centrale nucleare modulare