Liviu Dragnea a avut joi o ieșire dură împotriva companiilor din domeniul energiei care au criticat intenția Guvernului de a le impozita cifra de afaceri, transmițându-le să nu mai amenințe și să nu mai șantajeze statul român.

”Am văzut, citit, auzit tot felul de reacții, inclusiv din partea unor companii. Eu îi avertizez să înceteze să mai amenințe statul român sau să mai șantajeze statul român”, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă poate da exemple de astfel de companii, Dragnea a spus: ”Am văzut OMV Petrom care voalat amenința statul român că va diminua producția de gaze”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că mai multe companii au amenințat statul român, după ce s-a anunțat OUG privind ”Taxa pe lăcomie”. Dragnea susține că OMW Petrom este una dintre companiile care au amenințat statul român.

”Asta cu jocul la bursă este un subiect în care vă recomand să nu intrați. Noi avem în vedere să nu se prăbușească economia românească. Cei care tocmai anunțau creșteri foarte mari la prețuri, statul român nu poate sta indiferent. Statul român nu poate să stea și să se uite cum România dă înapoi din punct de vedere economic (…) Să se facă toate controalele, pentru că sunt instituții care încep controale și le termină după 2-3 ani. Mor toți pacienții până atunci, despre asta este vorba.

Mi se pare normal ca deciziile Guvernului să fie în sprijinul românilor și cât timp vor lua astfel de decizii vor avea tot sprijinul meu.

Un exemplu de compaie este OMW Petrom, care a amenințat statul român, au spus, voalat că vor opri fluxul. Eu recomand tuturor companiilor să nu mai amenințe statul român.”, a declarat Liviu Dragnea.

Articolul precedentDragnea a făcut anunțul! Când va fi adoptată taxa pe lăcomie?
Articolul următorDragnea AMENINȚĂ companiile care se opun taxei pe lăcomie