Față de totalul absolvenților din învățământul liceal în 2017, 153,6 mii de elevi, absolvenții de postliceale și scoli de maiștri au fost doar 32 mii. Ceea ce este de remarcat, este că peste o treime (35,7%) dintre absolvenții acestei forme de învățământ au urmat cursurile unor unități private, cea mai mare pondere față de orice altă filieră sau specializare.

Aceasta denotă că firmele private, investesc în pregătirea absolvenților, pentru a beneficia de mână de lucru calificată.

Pe de altă parte este și o formă de a atrage forța de muncă, oferindu-le posibilitatea financiară de a urma cursurile unei școli postliceale sau de maiștri.

Din păcate, peste jumătate din totalul absolvenților din învățământul liceal au frecventat cursurile filierei teoretice (51,5% din totalul absolvenților) și doar 7,6 au urmat cursurile liceelor din filiera vocațională. Restul de 41% sunt cei care au ales filiera tehnologică.

În învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost de 121,3 mii studenţi. Studentele au reprezentat 59,2% din numărul totalul al absolvenţilor cu diplomă.

Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (23,8% din totalul studenţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (21,0% din totalul studenţilor).

Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil afaceri, administraţie şi drept (27,7%), inginerie, prelucrare şi construcţii (18,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (11,6%).

După cum se observă, inginerii au ajuns să reprezinte doar 18,2% din totalul absolvenților de învățământ superior, cu toate că toate companiile se plâng că nu mai găsesc oameni cu pregătire superioare pentru specializările industriale.

Totuși, ca număr de studenți aflați pe băncile facultaților, se observă un trend de creștere pentru specializările tehnice, de inginerie, în defavoarea dreptului, economistilor sau administrație publică.

Pe niveluri educaţionale, cele mai reduse ponderi ale elevilor/studenţilor înscrişi în unităţile din învăţământul public s-au regăsit în învăţământul superior (87,5%), respectiv postliceal (56,6%).

Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul superior și învățământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populației școlare (+7,3 mii studenți/cursanți, respectiv +5,8 mii elevi). În învățământul profesional au fost înscriși 90,2 mii elevi, rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%).

 

Articolul precedentROBOR de nestăvilit. Creditele intră în vârtejul scumpirilor
Articolul următorLanțul fraudei. Cum se pierd 24 miliarde de euro în estul Europei

Comments are closed.