Deși există fonduri disponibile, investițiile în Smart City sunt insuficiente

Paradoxal, dezvoltarea economică nu garantează investiții în soluțiile de tip Smart City, care pot îmbunătăți semnificativ viața locuitorilor din marile metropole.

ARSCM (Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate) a analizat și a identificat diferențe mari între comunități cu grad similar de dezvoltare. Alba Iulia conduce detașat în clasamentul proiectelor smart implementate, cu 96 de aplicații, în timp ce trei din primele cinci orașe dezvoltate – București, Constanța și Brașov, au sub 10 proiecte implementate, iar Craiova nu are nicio astfel de soluție, arată ARSCM. Timișoara și Cluj-Napoca sunt singurele orașe, cu excepția Municipiului Alba Iulia, care au mai mult de 10 proiecte Smart City în derulare – Timișoara – 19 proiecte, iar Cluj-Napoca – 11, conform unui comunicat remis redacției.

“Implementarea de soluții inteligente digitale poate contribui decisiv la creșterea confortului și siguranței locuitorilor în marile orașe. Agenția ONU pentru domeniul IT&C arată că aplicațiile Smart City pot reduce cu până la 20% din durata navetei zilnice către serviciu și înapoi spre casă. Într-un an, acest procent înseamnă patru zile libere pentru fiecare persoană. În plus, aceste soluții reduc numărul victimelor accidentelor auto și al infracțiunilor violente cu un procent cuprins între 15 și 20%”, arată Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate.

Capitala ar putea recupera rapid decalajul în domeniul soluțiilor smart – care sunt nevoile principale 

În ciuda rezultatelor economice foarte bune din ultimii ani și a creșterii semnificative a populației, în Capitală ne confruntăm cu un ritm lent în ceea ce privește implementarea de soluții inteligente, care s-ar traduce, implicit, într-o creștere semnificativă a calității vieții.

Un aspect favorabil este acela că Bucureștiul este orașul cel mai dezvoltat pe partea de infrastructură de telecomunicații și acest lucru asigură o disponibilitate crescută a serviciilor de internet și date, critică pentru funcționarea eficientă a soluțiilor smart. În Capitală, rețeaua subterană de telecomunicații Netcity are în prezent peste o mie de kilometri și este în plină dezvoltare, urmând să se dubleze în următorii doi ani.

Aplicații și soluții smart, precum sistemul inteligent de monitorizare și management al traficului, „smart parking” – care ar ajuta la reducerea aglomerației în zona centrală cu cel puțin 15%, monitorizarea calității aerului pentru alinierea la standardele europene, monitorizarea video a zonelor cu infracționalitate mai ridicata sau monitorizarea depozitării ilegale a gunoiului pot fi gestionate având o infrastructură stabilă de telecomunicații precum cea subterană, iar astfel de proiecte funcționează cu succes și în alte capitale europene, se mai arată în comunicat.

Articolul precedentBugetarul câștigă cu 1.300 de lei mai mult decât angajatul de la privat
Articolul următorVictorie pentru Apple Music și Siri: UE este pe care să își dea acceptul preluării Shazam de către Apple

Comments are closed.