Decizie CRUCIALĂ. SALARIUL MINIM crește cu 3%, de la 1 ianuarie, potrivit Realitatea Plus. Decizia a fost luată în urma negocierilor de la Palatul Victoria, dintre noul premier Florin Cîțu, sindicate și patronate. 

Majorarea cu 3 procente a salariului minim ar urma sa intre in vigoare din prima zi a anului viitor. În valoare reală, creșterea este de 40 de lei la salariul brut, până la 2.300 de lei. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 1,3 milioane de angajați români ar urma să beneficieze de această măsură.

Executivul a respins propunere sindicatelor, care voiau o majorare dublă. Actul normativ ar urma sa fie elaborat in sedința de guvern din aceasta dupa-amiază, potrivit Realitatea Plus. Creșterea trebuie prevăzută însă în bugetul pentru 2021.

Joia trecută, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că salariul minim va crește în 2021 „cel puțin raportat la rata inflației”.

Articolul precedentALERTĂ Facturile pentru energie electrice se vor majora cu până la 26%
Articolul următorMedicii de la Universitar, surpriză pentru copiii săraci