Decizie greu de explicat luată la Ministerul de Finanțe: peste 400 de companii de stat, cu datorii acumulate de 7,5 miliarde lei, beneficiază de amnistia fiscală acordată din pixurile lui Dăncilă și Teodorovici.

 

„Restructurarea financiară” adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență face un cadou fără precedent marilor restanțieri din sectorul de stat.

Găurile financiare uriașe generate de companiile de stat, prin management defectuos și sinecuri politice de tot felul, vor fi acoperite cu banii noștri, ai tuturor contribuabililor de bună credință.

Potrivit amnisitiei fiscale adoptate zilele trecute, companiile de stat sau private care au restanțe bugetare peste un milion de lei vor avea la dispoziție șase luni că să ceară să între într-un plan de restructurare.

Urmează apoi să beneficieze de o serie de facilități fiscale, motivația fiind că li se da o șansa pentru a se putea pune pe picioare. Condiția este că datoria către stat care rămâne după acordarea facilităților să fie plătită până la 30 noiembrie 2019.

Interesul imediat al Guvernului este să acopere o parte din gaura bugetară din 2019. Potrivit ministrului de Finante, Eugen Teodorovici, în acest an, urmare a acestei masuri, se vor încasa 2,4 miliarde lei la buget.

De această măsură beneficiază și 31 de companii de stat, cu datorii totale de 1,73 miliarde de lei (medie/companie de 55,8 milioane lei, cca 11,9 milioane euro).

În cazul companiilor cu datorii sub 1 milion de lei, le vor fi anulate penalitățile și dobânzile, dacă obligațiile bugetare principale sunt achitate pana la 30 noiembrie 2019.

Beneficiază de această măsură inclusiv 375 de companii de stat, cu datorii totale de 5,8 miliarde de lei.

„Se fură din companiile de stat cât se poate. Ele acumulează datorii, mai ales la bugetul de stat. După care PSD șterge datoriile”

Consultantul fiscal Gabriel Biriș consideră că principalii beneficiari ai ordonanței privind restructurarea financiară, mai ales în ceea ce privește măsurile pentru datoriile de peste 1 milion de lei, sunt companiile de stat. Și asta pentru că firmele private nu apucă să acumuleze asemenea datorii, pentru că sunt executate silit.

„Măsura se aplică și companiilor private, dar principalii beneficiari sunt companiile de stat. Companiile private nu au prea putut să ajungă în acest stadiu. Cea mai mare parte din beneficiari cred că sunt firmele de stat, care nu au fost executate, nu li s-au blocat conturile, pe motiv de locuri de muncă, voturi și așa mai departe”, a declarat Gabriel Biriș pentru Ziare.com.

Însă el se întreabă cum de există totuși atât de multe companii, potrivit statisticilor prezentate de Ministerul de Finanțe, care au datorii atât de mari și nu au intrat în insolvență.

Și USR critică dur restructurarea financiară și spune că datoriile firmelor de stat vor fi șterse doar pentru a se putea face altele noi.

„Amnistia fiscală adoptată de Guvern ne arată că istoria se repetă și că PSD este tot mai incompetent la guvernare. Companiile de stat, îngropate în datorii că urmare a căpușării îndelungate și a conducerii subordonate politic, își văd șterse iar datoriile, doar pentru a putea face altele noi.

Schema e simplă. Se fură din companiile de stat cât se poate. Ele acumulează datorii, mai ales la bugetul de stat. După care PSD șterge datoriile. Chiar este nevoie să fie șterse datoriile companiilor de stat care au pierderi imense din cauza contractelor cu „băieții deștepți” și a salariilor fabuloase pe care le plătesc angajaților?”, spune Uniunea Salvați România.

Articolul precedentCifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, creștere cu aproape 7%
Articolul următorANAF, în control la „afaceriștii” din zona București-Ilfov