„Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi”, care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, pare să meargă bine, având peste 1,3 milioane de accesări de când a fost lansat. Vezi aici

 

De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente, unde vor fi peste 30.000 de produse, a afirmat, sâmbătă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Acest proiect pe alimente este puţin mai complicat, decât cel pentru benzină, pentru că vorbim de peste 30.000 de produse. Vom avea de la mijlocul acestei luni, similar cu comparatorul de preţuri pentru carburanţi, unul pentru alimente, iar cei interesaţi vor putea să vadă preţurile la toate produsele şi din toate magazinele marilor lanţuri alimentare. Dacă vor şi magazine mai mici să intre în acest monitor, va fi posibil, dar în această fază cuprindem marile lanţuri de magazine din toată ţară. Oamenii pot să compare preţul coşului cu produsele cele mai ieftine sau preţul unui coş cu produsele cele mai vândute”, a spus Chiriţoiu la un post TV.

Acesta a subliniat că Monitorul preţurilor pentru alimente va avea şi o aplicaţie pentru telefonul mobil, la fel cum are şi cel pentru carburanţi.

„Vom avea şi o aplicaţie cu preţul alimentelor, care va putea fi descărcată pe telefonul mobil şi va fi disponibilă pentru ambele sisteme importante de operare”, a adăugat şeful autorităţii pentru concurenţă.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru „Monitorul preţurilor pentru alimente”, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Atât platforma web cât şi aplicaţiile mobile vor oferi multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele (carburanţii auto şi alimente) cu cel mai bun raport preţ-calitate”, preciza la finele lunii februarie şeful Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei (CC) a lansat la 1 iulie 2019 platforma „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi’, care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate”, declara recent Chiriţoiu.

Potrivit lui Chirițoiu, este încă devreme pentru cuantificarea efectelor lansării acestui proiect, însă, în ultimul timp, preţurile la carburanţi în ultimul timp sunt un pic mai mici decât media europeană.

„Proiectul pare să meargă bine. A avut peste 1.300.000 de accesări de când a fost lansat. El nu va fi un miracol, să nu se aştepte lumea că or să scadă preţurile dramatic, că nu au cum să scadă dramatic, dar este o sursă de informare pentru conducătorii auto, să ştie unde pot să găsească combustibilul care-i interesează mai ieftin şi aşteptarea mea este că această informare mai lesnicioasă a conducătorilor auto va pune presiune asupra companiilor care au preţuri mai mari să le coboare spre cele care au preţuri mai mici”, a declarat sâmbătă Chiriţoiu, la Antena 3.

Articolul precedentNoi bani europeni pentru pregătirea angajaților români
Articolul următorCel mai mare declin din istoria vânzărilor de smartphone