Creștere explozivă a indicelui ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează ratele creditelor de consum în lei. Este vorba de cea mai semnificativă modificare de la o zi la alta din ultimii 8 ani, ca urmare a faptului că Banca Naţională a majorat miercuri dobânda cheie.

ROBOR a ajuns joi la 3,53% pe an, în creștere de la 3,29%, conform datelor BNR.

O valoare aproape similară a indicelui ROBOR la 3 luni a mai fost consemnată la începutul lunii februarie din 2014, iar față de 10 februarie 2021, valoarea este mai mult decât dublă (1,54% pe an).

Și ROBOR la 6 luni, folosit în calculul dobânzilor creditelor ipotecare în lei, a crescut la 3,71%, de la 3,43%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,87% pe an, de la 3,56% pe an.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,17% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.

Articolul precedentMinistrul Finanțelor anunță alocări de 17 miliarde de lei pentru antreprenorii și companiile românești
Articolul următorOficial ANRE: Cei care au dubii legate de facturi să nu plătească până nu primesc explicații