Virusul din China nu este doar o problemă medicală, ci și una extrem de serioasă pentru economia globală. De la apariția primelor simptome de coronavirus, în urmă cu aproape 10 zile, evoluțiile ce au legătură cu economia sunt de-a dreptul dramatice.

Mai exact, China este tot mai izolată. Multe companii aeriene și-au suspendat zborurile în provinciile afectate de virus, iar guvernele își evacuează cetățenii. Această izolare, în funcție de cât de mult va dura, poate induce o încetinire a economiei chineze, a treia economie a lumii, după SUA și Uniunea Europeană.

Dar nu este totul. Wuhan, una dintre cele mai dezvoltate provincii ale Chinei, cu o populație de 11 milioane de locuitori, a fost practic izolată. Târziu, pentru că aproximativ cinci milioane de oameni plecaseră deja în China sau în străinătate, cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou, purtând virusul cu ei.

Vacanța a fost prelungită cu încă o săptămână în 14 provincii chinezești, din care Guangdong, care include orașul Shenzen, un pol important al industriei de tehnologie; Shanghai, cel mai mare port al Chinei, zonă în care compania Tesla a anunțat că intenționează să deschidă o fabrică și Jiangsu, o provincie în care Nike are deja o unitate de producție. În total, aceste zone reprezintă aproximativ 70% din producția de bunuri a Chinei, conform calculelor realizate de analiștii Bloomberg.

Companii precum Starbucks sau Mc Donalds au închis o parte din restaurante, iar Toyota și alte companii și-au oprit fabricile. Este știut rolul Chinei în ceea ce privește fabricarea produselor la nivel mondial. De aceea, se subînțelege că scăderea sau întârzierea producției în China se extinde pe lanțul comercial și afectează o mulțime de zone ale economiei mondiale.

În felul acesta, există riscul ca din cauza virusului chinez să înregistrăm o scădere a economiei mondiale. Efectul poate fi amplificat și de contracția industriei turistice.

În anul 2018, aproximativ 163 milioane de turiști chinezi au călătorit în afara țării lor. Este puțin probabil ca în condițiile în care epidemia coronavirusului persistă o perioadă mai lungă de timp, numărul turiștilor chinezi să se păstreze la nivelul anilor anteriori.

La fel, numărul de turiști străini care vor vizita China sau Macao va scădea. Sunt și alte state care vor fi afectate: Coreea de Sud și Vietnam, Japonia care va găzdui Jocurile Olimpice de anul acesta, Australia și Brazilia sunt state care exportă masiv materii prime în China, în timp de statele Uniunii Europene, cu excepția Germaniei, sunt mai puțin expuse la comerțul cu China.

Deocamdată, singura soluție economică întrezărită este cea oferită de Banca Chinei care a anunțat că astăzi, luni, 3 februarie a.c., va injecta 1.200 miliarde de yuani, aproximativ 156 miliarde euro, pentru a susține economia. Este o măsură deja clasică, aplicată pe rând de Federal Reserve și de Banca Centrală Europeană, cu efecte mai mult sau mai puțin vizibile.

Este, însă, tot ce poate face banca centrală chineză, iar analiștii arată că bugetul Chinei are spațiu fiscal pentru a suporta și un eventual pachet de stimuli fiscali.

Până atunci, piețele financiare ale Chinei se redeschid și toată lumea va fi cu ochii pe burse, pentru că volatilitatea ar putea fi foarte mare. Bilanțul la zi al epidemiei de virus arată că sunt 300 de persoane decedate și 14.000 persoane contaminate. Acesta este bilanțul medical Efectele asupra economiei mondiale sunt, deocamdată, greu de anticipat.

 

Articolul precedentPiața valutară românească, imună la Brexit! Francul elevețian, din nou pe val
Articolul următorTargetul ministrului Transporturilor pentru 2020: minimum 40 de kilometri de autostradă