Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, este de părere că impozitarea progresivă – luată în calcul ca ipoteză de înlocuire a așa-zisei cote unice – nu este o soluție pentru nicio problemă economică a României.

 

Lucian Croitoru a făcut un comentariu pe pagina personală de Facebook după ce președintele Camerei Germane de Comerț l-a nominalizat ca fiind promotor al impozitării progresive.

Experiența din România arată că veniturile bugetare suplimentare obținute din impozitarea progresivă a salariilor ar fi foarte mici, iar pe termen lung, încetinind creșterea salariilor, ar putea duce chiar la reducerea veniturilor din impozitele pe venitul personal, arată Croitoru.

Un efect nedorit al impozitării progresive ar putea fi încetinirea creșterii salariilor în sectorul privat.

Croitoru indică principalele erori ale guvernării PSD din ultimii doi ani și jumătate – creșterea peste puterile bugetului a salariilor și a pensiilor, concomitent cu reducerea unor impozite.

„De unde o fi rezultat că eu susțin introducerea impozitării progresive? În toate intervențiile mele am arătat că impozitarea progresivă nu este soluție pentru nicio problemă economică a României. Dimpotrivă, așa cum a arătat Mises, este o măsură care, pe ruta încetinirii creșterii productivității ar duce la încetinirea creșterii salariilor în sectorul privat. Nu ne dorim asta!

Experiența din România arată că veniturile bugetare suplimentare obținute din impozitarea progresivă a salariilor ar fi foarte mici, iar pe termen lung, încetinind creșterea salariilor, ar putea duce chiar la reducerea veniturilor din impozitele pe venitul personal.

Se dorește o soluție la problemele bugetare? Atunci ea trebuie căutată pornind de la înțelegerea erorilor care s-au făcut și de la stoparea celor care sunt în curs de derulare. Aceste erori au constat în creșterea peste puterile bugetului a salariilor și a pensiilor, concomitent cu reducerea unor impozite.

Unora dintre creșterile programate (chiar legiferate) nu le-a sosit încă timpul. Pentru că nu ni le permitem, ca societate, ar trebui stopate. În teoria deciziei există un concept, și anume „prospective costs”, care spune că unele costuri viitoare pot fi evitate doar dacă se acționează. Acest concept ne ajută să înțelegem că din moment ce problema bugetară este, în prezent, dată de cheltuielile promise (adică viitoare), atunci trebuie decisă stoparea/amânarea lor.

Știu că este politic foarte greu să nu mai dai ce ai promis, dar aici intervine decizia grea a politicienilor: se salvează ca partide și îngroapă o țară, sau se sacrifică ca partide și pun interesele țării mai presus. Problema este și mai complicată când erorile unor politicieni ajung să fie reparate de adversarii lor politici. În ambele situații, soluția de echilibru politic poate fi un guvern de tehnocrați, susținut de toți politicienii, care să repare greșelile, să pună finanțele publice la loc pe șine și să plece. Nu e o soluție ușor de obținut”, a scris Croitoru pe Facebook.

Articolul precedentCriza din piața muncii îi ajută pe tinerii fără experiență. Unde își găsesc primul job
Articolul următorPNL nu va renunța la cota unică de impozitare