Situația halucinantă la Complexul Energetic Oltenia, o altă entitate din subordinea Ministerului Energiei în care sume uriașe sunt risipite prin scheme de personal dezechilibrate. Numărul șefilor a ajuns atât de mare, încât i-a șocat și pe cei din minister, arată publicația locală Pandurul. O medie arată că la fiecare 33 de angajați există un șef mai mic sau mai mare.
Potrivit unei situații publicate recent pe site-ul companiei, nu mai puțin de 246 de persoane ocupă funcții de conducere – o cifră halucinantă pentru o companie aflată într-o criză continuă și menținută pe linia de plutire din ajutor de stat și prin munca grea a minerilor și energeticienilor, arată Pandurul.
De altfel, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra unei situații paradoxale la Complexul Energetic Oltenia: în timp ce compania înregistrează o scădere drastică a profitului, bugetul alocat pentru salariile conducerii a fost majorat cu 130 de milioane de lei, echivalentul a 26 de milioane de euro, arată o altă publicație locală, Gorjeanul.
În ultimele raportări, CE Oltenia nu a mai publicat și ponderea personalului TESA, care în anii trecuți reprezenta aproximativ 14% din totalul angajaților. Complexul are în jur de 8.200 de angajați, dintre care peste 1.000 sunt încadrați la TESA, adică lucrează în birouri, nu în producție.
O serie de controale ale Curții de Conturi au scos la iveală situații grave și o risipă uriașă de bani în multe companii importante deținuțe de Ministerul Energiei.