Premierul britanic Boris Johnson a anunţat pe Twitter că a semnat acordul pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută pentru 31 ianuarie, salutând „un nou capitol din istoria” ţării sale.

După trei ani de criză politică în Regatul Unit, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, înainte de a putea intra oficial în vigoare peste alte două zile, de la orele 23:00 (ora Londrei).

După luni de negocieri, liderii Comisiei Europene și Consiliului European au semnat Acordul Brexit. Dovadă stau câteva fotografii pe care șefa Comisiei le-a postat cu semnătura ei pe documentul oficial.

Textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în data de 29 ianuarie. Tot săptămâna viitoare, diplomaţii statelor membre ale Uniunii Europene vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat consimţământul asupra textului.

Parlamentul European va fi ultima instanţă care se pronunţă cu privire la acord. Eurodeputații membri ai Comisiei pentru afaceri constituţionale au recomandat aprobarea textului în sesiunea plenară din 29 ianuarie.

 

Articolul precedentOMV Petrom își vinde câmpurile de petrol și gaze din Kazahstan
Articolul următorTrump creşte tarifele pentru produsele derivate din oţel şi aluminiu