Bitcoin se prăbușește la un minimum al ultimelor 8 luni

Bitcoin a coborât vineri sub pragul de 6.000 de dolari, la cotaţii ce nu au mai fost atinse din octombrie 2017, arată graficele pieţelor internationale.

Moneda virtuală a început ziua de vineri, la ora 0.00 sub pragul de 6.000 de dolari, după care şi-a continuat declinul, iar în jurul orelor 5.00-5.30 (ora Bucureştiului) a atins minimul de 5.813 dolari, scrie Mediafax.

Piaţa criptomonedelor înregistrează din nou scăderi, cotaţia Bitcoin consemnând o scădere de peste 50% în acest an. Etherum a scăzut cu peste 3,7%, iar Ripple a scăzut cu peste 4,7%.

Miercuri, 27 iunie, cotaţia Bitcoin a coborât până aproape de 6.000 de dolari – o scădere de aproape 2% într-o zi, ceea ce înseamnă o scădere de peste 50% în acest an. Şi Ethereum a scăzut, cu peste 3%, iar Ripple a scăzut cu aproximativ 4%.

Peste 80% din cele 1.586 de monede digitale de pe site-ul Finder.com, urmărite într-un sondaj săptămânal, au scăzut din valoare în ultimele şapte zile, sondajul constatând o scădere în medie cu 19%, relatează Bloomberg.

Volumul tranzacţiilor a scăzut, de asemenea, cu 6% faţă de săptămâna precedentă, arată datele Finder.com, iar Bitcoin, Tether, Ethereum, EOS şi Bitcoin Cash au fost primele cinci monede virtuale tranzacţionate. Volumul a fost la jumătate din cât a însemnat la sfârşitul lunii aprilie, când Finder.com a început analiza săptămânală a monedelor virtuale.

Bitcoin a atins un nivel record de 19.511 dolari în decembrie 2017, maximul creşterii fiind de peste 1.400% înregistrată în 2017.

Articolul precedentApelezi la agențiile de turism? Ce noi drepturi ai de la 1 iulie
Articolul următorDiferențe: Românii nu călătoresc pentru că n-au bani, suedezii pentru că n-au chef

Comments are closed.