Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) va iniția în perioada următoare demersuri pentru a înființa, la nivelul instituției, o secțiune dedicată accidentelor auto. Un prim pas al activității acestei noi secțiuni va fi inițierea unei colaborări cu facultățile tehnice, cum ar fi cele de autovehicule rutiere, TCM, automatica și altele, ale principalelor centre universitare din România.

„Ne așteptăm ca parteneriatul cu universitățile tehnice de profil să fie unul de succes pentru ambele părți. Astfel, pe lângă studiile din domeniul accidentologiei s-ar putea ajunge inclusiv la măsurarea și chiar determinarea unor elemente care nu sunt tocmai accesibile consumatorilor.

Un exemplu poate fi modul de calcul al orei de manoperă și costurilor ce o compun. Un alt exemplu este calculul timpilor de demontare/reparare care, pentru anumite tipuri de autovehicule, nu se regăsesc complet în sistemele de specialitate”, a declarat Mădălin Roșu, președintele BAAR, într-un comunicat remis Realitateafinanciară.ro.

Va fi astfel format un colectiv comun de specialiști care să realizeze studii și cercetări în domeniul automobilului, cu scopul îmbunătățirii siguranței circulației atât la nivelul sistemelor tehnice esențiale – direcție, frânare, semnalizare etc, cât și al măsurilor de securitate pasivă (sisteme care contribuie la diminuarea efectelor accidentelor – centura de siguranță, airbag etc).

Vor fi căutate soluții la unele probleme fundamentale de circulație rutiere și de tehnică auto, cum ar fi cele legate de procesul de întreținere și exploatare a acestora, respectiv de reparabilitate prin adoptarea unor soluții corecte de înlocuire sau reparație a unor piese sau subansamble, conform specificațiilor producătorului și în acord cu legislația din domeniu, cu scopul evident de respectare și creștere a siguranței rutiere.

“Nu în ultimul rând, în cadrul colaborării, cele două părți își propun realizarea unor studii tehnice care să stea la baza programelor de cercetare a dinamicii accidentelor de circulație”, conform BAAR, exemplificând în acest caz cu gradul de utilizare a dispozitivelor de siguranță și efectele folosirii incorecte a acestora în accidentele de circulație, protecția copiilor în deplasarea cu automobilul, efectele oboselii la volan, influența infrastructurii asupra siguranței rutiere etc.

“BAAR adresează pe această cale Poliției Rutiere invitația de a se alătura noii secțiuni și parteneriatului cu universitățile tehnice, prin participarea la acțiuni comune menite să contribuie la identificarea unor soluții practice de îmbunătățire a siguranței rutiere”, mai transmite organizația.

Articolul precedentANAF pregătește noi mecanisme de executare silită a firmelor
Articolul următorASF propune un grup de lucru pe problema RCA și noua legislație din domeniu

Comments are closed.