Dacă nu se schimbă nimic în strategia de management, TAROM riscă să intre în faliment de la 1 octombrie, a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT.

„Sunt 9 milioane (de euro – n. r.) în conturile TAROM, iar salariile sunt cam 3 milioane de euro pe lună. Deci, dacă vor continua în ritmul ăsta, (…) eu nu cred că vor putea să scape, hai poate nu faliment sau insolvenţă, o situaţie grea, pentru că suntem în Uniunea Europeană şi nu mai au voie să ia bani de la Guvernul României, pentru că e ajutor de la stat şi, dacă te prind, te taie”, a declarat Burcea, citat de Agerpres.

Oficialul patronatului agenţiilor de turism nu este foarte optimist pentru că, potrivit propriilor declaraţii, de 10 ani n-a văzut niciun interes pentru redresarea TAROM.

„Actualul ministru Răzvan Cuc ştie toate problemele, dar nu ştiu dacă vrea să intervină. Actualul director Florin Susanu provine din TAROM, dar nu ştiu ce se va întâmpla. Eu nu îmi doresc ca TAROM să intre în faliment, deşi, după părerea mea, dacă nu se întâmplă nimic, la 1 octombrie o agăţăm în cui.

Alin Burcea a precizat că agenţia sa de turism a renunţat la 90% dintre zborurile de tip charter pe care le avea cu TAROM, tocmai din cauza incertitudini legate de evoluţia operatorului.

 

Articolul precedentMiniștrii de Finanțe din UE, întâlnire crucială la București
Articolul următorINS Venitul mediu pe gospădărie, aproximativ 1.000 de euro