O procedură proprie de achiziție de muniții cu o valoare maximă estimată de 2,5 milioane euro, a fost anulată în instanță.
Procedura a fost organizată „prin derogare de la legislația achizițiilor publice”, au declarat, într-un comunicat, reprezentanții societății de avocatură D&B David și Baias.
„În cauză, autoritatea contractantă a organizat o procedură internă de achiziție publică, pe baza unui regulament propriu, invocând exceptarea de la art. 22 lit. a) din O.U.G. nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, în sensul în care ordonanța nu se aplică în situația în care există riscul divulgării unor informații fundamentale de securitate ale statului român”, se arată în comunicat.
„Clientul D&B David și Baias, unul dintre furnizorii principali de arme, muniții și alte produse militare pentru instituțiile armate ale României, cu experiență de peste 12 ani în participarea la procedurile de achiziție de astfel de produse, a contestat actele autorității contractante din această procedură în fața Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC)”, menționează documentul citat.
Consiliul a anulat procedura de achiziție, reținând, în esență, că nu-i este permis autorității contractante să se prevaleze de exceptarea de la legislația privind achizițiile publice prin simpla invocare a calității sale de autoritate contractantă cu atribuții speciale și specializate, prin raportare la domeniul în care își derulează activitatea sau a unui interes fundamental de securitate, autorității revenindu-i sarcina probei cu privire la existența unui astfel de interes și cu privire la destinația specific militară a produselor achiziționate.
De asemenea, s-a reținut că nu orice achiziție făcută de o autoritate contractantă cu atribuții militare are o destinație specific militară care să permită invocarea art. 346 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) pentru simplul fapt că autoritatea are atribuții militare, informațiile ce trebuie protejate vizând produsele ce urmează a fi achiziționate, iar nu organizatoarea procedurii.
Decizia Consiliului a fost atacată cu plângere de către autoritatea contractantă, însă Curtea de Apel București a respins recent calea de atac, menținând definitiv ca legală și temeinică decizia CNSC.
„Soluțiile mai sus-menționate sunt în ton cu evoluția favorabilă a jurisprudenței în materia achizițiilor publice atât la nivel administrativ-jurisdicțional, cât și la nivelul instanțelor de judecată”, a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener, Liderul echipei de litigii, D&B David și Baias.
„Acestea sunt deopotrivă importante și utile și sperăm să transmită autorităților contractante un mesaj foarte clar în sensul necesității respectării cu strictețe a normelor dreptului european și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind achizițiile publice”, a mai spus Dascălu.
Comments are closed.