Guvernul urmează să decidă dacă va extinde și în 2021 posibilitatea ca românii cu probleme financiare să-și poată amâna plata ratelor către băncile. Decizia trebuie luată împreună cu băncile, dar o serie de specialiști în domeniul finaciar-bancar și macroeconomic sunt de părere că actualul context nu este favorabil.
Mircea Coșea, profesor de economie și fost ministru cu responsabilități pe strategie și planificare economică, a afirmat, la Realitatea Plus, că o amânare a ratelor, într-un moment în care nu există predictibilitate privind evoluția și gravitatea crizei, ar putea face mai mult rău tuturor celor implicați.
„Cred că În 2-3 luni o să apară o criză de lichiditate, oamenii vor avea nevoie de bani, așa că vor apela la noi credite. Pe de altă parte, băncile sunt și ele societăți comerciale, nu le putem cere cadouri, iar amânarea ratelor nu înseamnă o rezolvare a problemelor, ci doar o amânare cu costuri suplimentare, atât timp cât economia nu reușește să aibă o revenire semnificativă, încât să asigure locuri de muncă și astfel să închidă circuitul care să permită rambursabilitatea creditelor.
Nu cred că e momentul să aducem probleme suplimentare băncilor, care și așa au de făcut foarte multe pentru păstrarea macrostabilității economice, iar în viitor eu preconizez că rolul băncilor va crește, pentru că va fi nevoie de o corelare mult mai bună între politica bugetară și politica monetară.
Deci, atenție mare, lucrurile nu sunt deloc stabilizate și clare încât să mergem înainte cu facilități care ne fac rău, “ a afirmat Mircea Coșea.
Adrian Vasilescu, consiler al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a apreciat că Guvernul ar trebui să fie mai puțin preocupat de a dirija direct astfel de facilități și mai mult să creeze premizele ca băncile și clienții să
„Anul acesta, când au intervenit acele dispozițiie privind amânarea plăților, a fost un mare număr de clienți care și-au amânat creditele. Dar cei mai mulți n-au făcut-o în baza legii, ci a bunei înțelegeri între bănci și clienți și iată că lucrurile au funcționat. Nu știm încă ce va fi, această criză este una globală. Sunt foarte multe schimbări, în formula noului Guvern a apărut, în sfârșit, un minister al Digitalării, asta este un semn că lucrurile sunt luate în serios, pentru că nu putem să ne jucăm cu ceea ce se întâmpla în viitor pe relația clienți-bănci,” a afirmat Vasilescu.