Ministrul Muncii  a avut, miercuri, o întâlnire cu ambasadorul Austriei la Bucureşti, Isabel Rauscher, cu care a discutat despre vulnerabilităţile cu care se confruntă românii care activează în serviciile de îngrijire din această țară. Raluca Turcan a conchis, într-o postare pe o rețea socială, că aproximativ 120.000 de români lucrează în Austria, iar dintre aceștia 30.000 activează în zona de servicii de îngrijire.

 

Raluca Turcan: „În Austria trăiesc astăzi în jur de 120 000 de români, aceștia fiind a doua naționalitate străină din țară. Aproximativ 30 000 de români lucrează în servicii de îngrijire și au, conform legislației din Austria, statut de persoane fizice autorizate.

În cursul întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu Excelența Sa doamna Isabel Rauscher, Ambasador al Austriei la București, am discutat despre vulnerabilitățile cu care se confruntă românii care activează în serviciile de îngrijire. Am apreciat preocuparea manifestată de doamna Ambasador față de problemele punctuale ale acestei categorii de personal, în Austria existând de altfel deschidere față de posibilitatea modificării legislației pentru ca drepturile personalului din îngrijire să fie mai bine protejate. 

Un subiect important al discuției de astăzi a fost efortul nostru comun de a oferi informații corecte și complete românilor care merg la muncă în Austria. Campania de informare adresată lucrătorilor sezonieri, demarată de Ministerul Muncii, are un “corespondent” în Austria, în campania prin care autoritățile din această țară și-au propus la rândul lor să informeze lucrătorii străini asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au. Există un astfel de ghid editat de autoritățile austriece în limba română, tocmai pentru ca lucrătorii noștri să aibă acces mai facil la informații.”

Raluca Turcan a menţionat că, în cursul întâlnirii, au fost abordate şi subiecte care ţin de priorităţile Ministerului Muncii în perioada următoare: reforma pensiilor şi a salarizării în sistemul public, digitalizarea ministerului şi a instituţiilor din subordine, precum şi finanţarea europeană pentru proiecte.

Raluca Turcan: „Am mai abordat în cursul întâlnirii cu Excelența Sa doamna Isabel Rauscher și subiecte care țin de prioritățile Ministerului Muncii în perioada următoare: reforma pensiilor și a salarizării în sistemul public, digitalizarea Ministerului și a instituțiilor din subordine, precum și finanțarea europeană pentru proiecte. Îi mulțumesc doamnei Ambasador Isabel Rauscher pentru disponibilitatea domniei sale de a sprijini demersurile noastre, dar și pentru deschiderea și simpatia pe care le arată României și românilor care muncesc în Austria.”

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentProgramul Rabla pentru electrocasnice, aproape gata de start
Articolul următorITM Brașov, amenzi de peste 450.000 de lei în aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau