Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) salută iniţiativa Greciei de a redeschide sezonul turistic din data de 14 mai şi consideră că aceasta ar trebui să constituie un model şi pentru România.

Potrivit unui comunicat al ANAT remis joi AGERPRES, şi în România se pot crea protocoale specializate pentru fiecare activitate şi pot fi instruiţi mii de angajaţi, sub responsabilitatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în cooperare cu alte ministere şi instituţii de stat şi cu reprezentanţii sectorului privat.

„România ar trebui să urmeze exemplul Greciei, prin acţiuni concrete, prin predictibilitate, dar şi prin promovare, care trebuie începută în forţă de pe acum, pentru a avea asigurat un viitor bun pentru turismul de incoming. Doar astfel putem crea premisele relansării turismului. Turismul reprezintă o industrie de interes naţional, iar incoming-ul înseamnă export de servicii. Vorbim chiar de o formă de export simplă, nepoluantă – turiştii străini vin la noi în ţară. Noi trebuie doar să ne promovăm eficient şi să pregătim produsul turistic, nefiind nevoiţi să transportăm nimic peste hotare, inclusiv resurse naturale. Din păcate, de multe ori statul român uită că exportul de servicii în general şi incoming-ul în special reprezintă cea mai eficientă cale de a aduce bani în ţară”, subliniază Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

La rândul său, vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, consideră că deschiderea turistică Greciei constituie un semnal excelent pentru outgoing, această ţară reprezentând de foarte mult timp una dintre principalele destinaţii turistice tradiţionale ale României.

„Pe de altă parte, toate formele de turism se interconectează, inclusiv outgoing-ul şi incoming-ul. O legătură între două ţări poate asigura o circulaţie reciprocă a turiştilor. De câţiva ani, şi România a început să devină o destinaţie turistică interesantă pentru greci, ţara noastră fiind complementară Greciei din multe puncte de vedere. Sper ca guvernanţii români să ia un exemplu de la prietenii noştri greci şi să aplice aceleaşi măsuri. Nu avem nimic de pierdut, dimpotrivă, doar de câştigat”, spune Burcea.

Ministrul elen al Turismului, Haris Theocharis, a anunţat zilele trecute, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Turism ITB Berlin, că turismul grecesc se deschide pe 14 mai. Astfel, va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinaţi, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.

De asemenea, toţi turiştii pot fi supuşi unor teste aleatorii, în acelaşi mod ca anul trecut. Cu toate acestea, o diferenţă semnificativă faţă de anul trecut sunt „testele rapide”, datorită cărora carantina, pentru cazurile pozitive, va fi instituită imediat, fără timpul de aşteptare de 24 de ore din 2020. Costul spitalizării sau orice altă acţiune necesară, care vizează protejarea sănătăţii turiştilor, a profesioniştilor şi a cetăţenilor va fi suportat de statul grec.

Ministrul elen al Turismului se va afla săptămâna viitoare în România, unde va avea o întrevedere cu omologul său român, Claudiu Năsui, iar „ANAT îşi pune mari speranţe şi are aşteptări de la această întâlnire”.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSute de mii de concedieri la stat sau reduceri salariale. Soluțiile dure propuse de BNR pentru redresarea bugetului
Articolul următorSalariul mediu net a scăzut în ianuarie față de decembrie. HoReCa, cele mai mici venituri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau